Khalil Gibran spune: “Copiii voștri nu sunt copiii voștri, ci fiii și fiicele vieții.”

Mulți părinți se luptă să înțeleagă conceptul, iar acest lucru devine puternic resimțit în timpul adolescenței și include să-i lase să gândească, să decidă, să aștepte, să se frustreze, să sufere, chiar să facă greșeli și să plătească consecințele erorilor lor.

Uneori părinții sunt excesiv de protectori și atotcuprinzători. Alteori îi văd pe copiii lor ca pe niște posesiuni și se chinuie să le dea puterea să devină indivizi separați.

O educație parentală sănătoasă se bazează pe o legătură sigură ce oferă iubire necondiționată, disponibilitate, empatie și limite bune, care sunt adesea legate de probleme de sănătate, etică, siguranță și căutarea bunăstării întregii familii.

O educație parentală sănătoasă se bazează pe oferirea de rădăcini și aripi, adică o bază sigură de la care pot explora lumea, o rampă de lansare pentru ei (după cum spunea Daniel Siegel), fără a neglija să rămână un refugiu sigur în care se pot întoarce atunci când au nevoie de puțin răsfăț sau sprijin.

O educație parentală sănătoasă face distincția între răsfățarea copiilor (făcând ceea ce știu și pot face ca o modalitate de a-i răsfăța) și supraprotejarea lor, oferindu-le mult din prima situație și foarte puțin din ce-a de-a doua.

O parentalitate sănătoasă valorizează efortul, frustrarea, suferința și așteptarea, nu se teme de durere.

Adolescența este o etapă dificilă, dar minunată pentru părinți și copii, una care merită parcursă cu atenție vigilentă, fără frică, dar fără a-i abandona, oferindu-le informații adecvate pentru fiecare etapă, continuând în același timp să-i educăm și să-i îngrijim.

Pentru a încerca să înțelegem ce se întâmplă cu copiii pe măsură ce se apropie de această etapă, merită să facem o călătorie înapoi în timp, în propria adolescență, pentru a ne aminti emoții și sentimente, temeri, îndoieli, schimbări de interese și prieteni, evocând trecerea prin acea etapă.